Ce sa faci pentru ca vizita la psiholog sa fie una reusita

280
Vizita la psiholog

In orice ramura a domeniului medical exista tratamente ce functioneaza la majoritatea pacientilor, insa pentru altii nu au niciun efect. Asa se intampla si in cazul psihoterapiei. Specialistul ne spune ce putem face pentru ca vizita la psiholog sa dea rezultatele dorite.

Psihoterapia este unul dintre instrumentele recomandate pentru a trata tulburarile mentale. „Cand nu este aplicata corect, psihoterapia poate produce schimbari negative in cazul pacientului, desi ea este modalitatea prin care ar trebui sa fie solutionate problemele. Se estimeaza ca aproximativ 15% din pacienti isi inrautatesc starea psihologica in urma tratamentului“, explica Catalina Hogea, psihiatru si psihoterapeut la Clinica Neuroaxis din Bucuresti.

Vizita la psiholog: ce poate pune in practica specialistul

Pentru a minimiza posibilitatea ca tratamentul sa nu dea roade, atat terapeutul, cat si pacientul trebuie sa isi puna niste intrebari. „In primul rand, psihologul trebuie sa se intrebe daca este persoana potrivita pentru a ajuta un anumit pacient. In anumite cazuri, un specialist in problema specifica a pacientului ar fi mai eficient, insa exista si situatii cand problema ar trebui investigata de un psihiatru“, spune specialistul.

De asemenea, psihologul este cel care trebuie sa vada daca interventiile sale sunt accesibile pentru pacient. Iar asta deoarece se intampla des ca „uneltele“ oferite de specialist sa nu fie usor de aplicat de respectiva persoana. La fel de important este sa existe o conexiune intre medic si pacient. Se intampla des ca un tratament sa nu fie eficient pur si simplu pentru ca terapeutul nu rezoneaza cu acel caz sau invers.

Lucruri pe care le poate face pacientul

Vizita la psiholog poate sa dea rezultatele dorite si daca pacientul tine cont de anumite aspecte. Unul dintre motivele care poate influenta tratamentul este frica pacientului de a fi judecat. „De ajutor este ca el sa determine daca aceasta frica e o bariera intre cele doua parti implicate si sa realizeze ca psihoterapeutul are o cu totul alta perspectiva si este special pregatit pentru a nu judeca. O alta temere este si cea de respingere. Multi pacienti se intreaba daca apropiatii, obisnuiti de ani de zile cu problemele lor psihologice, ii vor trata la fel daca se vindeca“, adauga medicul Catalina Hogea.

O alta frica pe care o au deseori pacientii cand vine vorba de vizita la psiholog este cea de intimitate. Bine de stiut este ca ea poate sa fie o bariera in calea succesului psihoterapiei. „Relatia cu psihologul este, inevitabil, una intima, ce poate lasa pe cineva cu puternice sentimente de vulnerabilitate, transformate instinctiv intr-o temere ce afecteaza tratamentul. Toate fricile pot sa fie solutionate si cu ajutorul specialistului, dar conteaza mult ca pacientul sa lucreze la aceste capitole pe tot parcursul tratamentului“, mai spune psihoterapeutul.

Descopera mai multe exercitii de mindfulness care te relaxeaza intr-o zi stresanta si iti dau putere.

Foto: Guliver

Comentarii