Sfatul specialistului: ce tratamente estetice sunt recomandate iarna

86
tratamente estetice

Iarna este sezonul in care trebuie sa acordam mai multa atentie ingrijirii pielii. De ce? Pentru ca frigul, vantul si ninsoarea pot face ca pielea sa devina uscata, sa apara roseata si iritatiile, probleme des intalnite in randul femeilor de toate varstele. Am intrebat specialistul si el ne-a spus ce tratamente estetice sunt recomandate in sezonul rece.

Pentru recapatarea stralucirii si catifelarii pielii exista tratamente specifice. Ramona Tudor – esthetic coach la Columna Esthetic – ne spune ce tratamente estetice sunt indicate pe perioada iernii si ce probleme rezolva ele.

Tratamente estetice indicate iarna: pentru pielea uscata

Indiferent de tipul de ten, multi avem iarna pielea uscata. Tegumentul isi pierde catifelarea deoarece nu mai are abilitatea de a indeparta singur celulele moarte de la suprafata din cauza cantitatii mai mici de apa din corp. Desi sunt foarte multe produse speciale pentru hidratarea pielii uscate, deseori se intampla ca tratamentele estetice sa dea rezultate mai bune si mai rapid. Vestea buna este ca la multe dintre acestea beneficiile sunt vizibile chiar si dupa doua sedinte. „In acest sens este recomandat tratamentul de auto-hidratare, LPG, pentru ten, care dureaza 30 de minute. Mai mult, el are efect si asupra liniilor fine si ridurilor, pe care le estompeaza“, explica esthetic coach.

Rozaceea, o afectiune ce poate sa fie ameliorata

Una dintre problemele dermatologice care se poate agrava in perioada rece a anului este rozaceea. Este important de stiut ca tratamentul pentru rozacee se recomanda numai dupa ce sunt facute cateva investigatii in cadrul clinicii, stabilindu-se apoi daca pot exista sau nu efecte adverse. „Tehnologia laser este perfecta pentru rezolvarea diferitelor afectiuni dermatologice intr-un mod simplu, elegant si fara durere, inclusiv leziunea vasculara numita rozacee”, adauga specialistul.

Ce tratamente estetice se pot face iarna: cele care inlatura petele lasate de soare

Persoanele care au tenul deschis la culoare raman pe piele cu pete maronii dupa expunerea la soare din timpul verii. Asemanatoare cu pistruii, petele nu trec de la sine, ci trebuie indepartate. „Tratamentul cu laser pentru refacerea suprafetei pielii este o metoda eficienta de inversare a efectelor daunatoare ale expunerii la soare, a imbatranirii si a obiceiurilor nesanatoase asupra calitatii, culorii si texturii pielii. El imbunatateste calitatea pielii, reduce ridurile si creste fermitatea. Este sistemul cu care se pot corecta si problemele de pigmentare, petele, fragilitatile vasculare superficiale“, explica esthetic coach-ul Ramona Tudor.

Descopera mai multe despre cum a reactionat kate Middleton dupa ce o fetita din multime a atins-o pe par.

Foto: Guliver

Comentarii