Mioara Velicu, cel de-al treilea invitat care va urca pe scena concertului Traditional

2902
Mioara Velicu

Alaturi de Andra, la spectacolul Traditional va mai urca pe scena si indragita cantareata de muzica populara Mioara Velicu. Solista este cel de-al treilea invitat surpriza care va concerta la Sala Palatului.

La sfarsitul lunii, mai exact pe 28, 29 si 30 septembrie, Andra va sustine la Sala Palatului, din Capitala, spectacolul Traditional, un omagiu adus muzicii romanesti, cu ocazia Centenarului.

Solista ne-a dezvaluit si numele celor trei invitati de pana acum, anume Mirabela Dauer, Constantin Enceanu si Mioara Velicu. Daca nu ai apucat sa cumperi bilete la concertele de la sfarsitul lunii, e bine sa stii ca ele mai sunt disponibile doar pentru sambata, pe 29 septembrie, la casieria Salii Palatului si online aici.

Despre cariera muzicala, despre colaborarea cu Andra pentru concertul Traditional si multe altele ne povesteste Mioara Velicu, una dintre cele mai indragite soliste de muzica populara din zona Moldovei.

Interviu cu Mioara Velicu: care este secretul unei cariere de succes, dar si ce melodii o sa cante alaturi de Andra

E prima data cand cantati alaturi de Andra sau ati mai concertat impreuna?

„Este prima data si ma bucur mult ca o sa fie in cadrul concertului Traditional. Nu puteam sa raspund decat pozitiv la invitatia ei. Pe scena o sa interpretez singura balada <<Miorita>>, iar alaturi de Andra voi canta <<Asa-i hora pe la noi>> si <<Hai la joc badita>>“.

Cum este Andra ca artist?

„Cred ca, pentru toata lumea, Andra si Catalin sunt un exemplu din toate punctele de vedere. Andra are o voce exceptionala. Pe cat este de buna, pe atat e de modesta. Iar asta inseamna sa transmiti totul cand iesi pe scena in fata publicului. Ea reuseste de fiecare data sa ofere cate o particica din sufletul ei. Are melodii frumoase, dar si colaborari cu solisti de mana intai. Eu le doresc celor doi sa aiba longevitatea mea de viata si cantec. Anul acesta fac 74 de ani, dintre care 56 de cariera“.

Ce parere aveti despre proiectul „Traditional“?

„Este unul foarte frumos, mai ales ca sarbatorim Centenarul. Sunt convinsa ca o sa fie un concert pe placul publicului, cum a fost si cel de colinde al Andrei. Stiu ca ea este un profesionist si ca o sa se ocupe si de cele mai mici detalii. Trebuie facute mai multe proiecte de acest fel ca sa obisnuim lumea cu ceea ce este frumos si autentic. De abia astept cele trei zile de emotii alaturi de Andra“.

Cum reusiti sa faceti fata programului incarcat? Care este secretul?

„Nu exista o reteta anume, ci doar placerea de a canta si care exista si acum, dupa atatia ani de cariera. Imi face mare placere sa merg si la emisiunile tv unde sunt invitata. Asa pot sa transmit mai departe publicului prin cantec sufletul meu“.

Ati mers in concediu in aceasta vara?

„Am fost in Turcia in vacanta o saptamana. Dar in rest sunt prinsa intre aparitiile televizate, concerte si inregistrari. Asta imi place sa fac si asta este si rostul meu pe lume, asa cum imi place sa spun“.

Descopera mai multe si despre Mirabela Dauer, care a acceptat invitatia de a canta cu Andra la concertul Traditional.

Foto: Facebook

Comentarii