Luminita Ivanici: drumul de la corporatist la antreprenor de succes

350
luminita ivanici

Voi incepe acest articol prin a va face o destainuire. Are legatura cu Luminita Ivanici, cea despre care voi scrie mai multe in randurile ce urmeaza, dar si cu rolul meu in cadrul echipei AndraOnline. Dar sa o luam de la capat!

Mai mult decat un site de lifestyle, AndraOnline este despre oameni frumosi, talentati, care se potrivesc profilului Andrei, e vorba, mai exact de cei care au pornit de jos si au reusit sa isi implineasca visurile sau despre cei care au renuntat la profesii banoase si bine vazute in societate pentru ca nu s-au mai regasit in ce faceau si au luat-o din nou de la capat. Luminita Ivanici e din a doua categorie.

Misiunea mea e sa ii gasesc pe acesti oameni cu povesti care merita scrise, sa va ofer lectiile lor de viata in dar si, sper eu, sa va fac sa va ganditi, asa cum incerc si eu sa fac mereu cand ma ia valul, ca, dincolo de bani, de faima si alte obiecte la care ravnim parca instinctiv, lucrurile si experientele pe care le trecem in agenda personala sunt, sau ar trebui sa fie, doar cele care ne fac fericiti.

Asadar, de ce am ales-o pe Luminita Ivanici? Pentru ca este un om care, pe langa faptul ca este frumoasa si talentata, a muncit enorm ca sa ajunga sa aiba o afacere de succes si sa-si transforme pasiunea intr-o meserie. Chiar si cand ceilalti ii priveau deciziile cu suspiciune si o sfatuiau sa nu mai viseze, Luminita a facut o asa-numita reconversie profesionala si a luat-o de la capat intr-un domeniu despre care nu stia foarte multe. Insa de un lucru a fost mereu sigura: Luminitei ii place sa vada ca oamenii care ii trec pragul la Make-up Cafe, cabinetul de infrumusetare pe care l-a fondat, sunt mai frumosi, mai calzi si, bineinteles, cu sprancene perfecte si un ten impecabil. Pentru ca, pe scurt, de asta se ocupa: sa redea increderea clientilor sai nu doar cu o vorba buna, ci si cu tratamente faciale de infrumusetare si proceduri de corectie si stilizare sprancene.

Scurta carte de vizita Luminita Ivanici

Luminita Ivanici are 45 de ani, este absolventa a Facultatii de Relatii Economice Internationale ASE Bucuresti si a activat in domeniul marketingului timp de aproape 20 de ani, in companii multinationale, precum Philip Morris, British American Tobacco, Porsche Romania, Blue Air si Nespresso, divizia Office si HORECA. S-a nascut in Galati si, atunci cand a venit la facultate in Bucuresti, a stiut ca aici va fi casa ei. „Sunt realmente indragostita de Bucuresti si de… Romania in general. Nu m-as vedea plecata niciodata din aceasta tara, doar in vacante in strainatate, de altfel eu ador sa calatoresc si sa descopar culturi noi. Imi place sa fac sport, imi plac pisicile, imi place sa citesc si ador meseria mea de acum“, marturiseste Luminita Ivanici.

De sase ani, Luminita este antreprenor si, dupa cum scriam, a infiintat Make-up Cafe, un cabinet in care se intampla lucruri frumoase si speciale, dupa cum spune ea. Este cosmetician, designer sprancene, Phibrows International Microblading artist si Make-up Artist.

Cum a luat nastere Make-up Cafe

„Dupa aproape 20 de ani de cariera in domeniul marketingului, am ales acum sase ani calea antreprenoriatului, pentru ca la 40 de ani visam sa am un loc al meu in care sa fie liniste, un loc in care sa creez, sa fiu inconjurata de oameni frumosi. Pe de alta parte, dupa cum este si normal, aveam nevoie sa fac ceva care sa imi asigure si un trai decent. Visam de mult sa activez in domeniul infrumusetarii, dar niciodata nu mi-am dorit sa detin un salon clasic. Voiam altceva, un loc diferit. Fiind un client constant in saloanele de infrumusetare de-a lungul anilor, am stiut exact ce nu o sa fac atunci cand aveam sa imi deschid un business in domeniu“, povesteste Luminita Ivanici.

Amintiri despre primul pensat

Acum aproximativ noua ani, ea a avut prima tentativa de a incepe o afacere in acest domeniu. A chemat o prietena la ea acasa si a rugat-o sa ii fie model la pensat, desi, dupa cum recunoaste Luminita, nu stia deloc sa penseze. Bineinteles ca prietena ei a fost sceptica, dar Luminita a rugat-o sa aiba incredere in ea. Simtea ca poate sa penseze si ca trebuie sa incerce! „Dupa ce am terminat, i-am vazut ochii in lacrimi si mi-a spus ca nimeni, niciodata, nu i-a pensat sprancenele atat de frumos si, mai ales, simetric. Atunci am stiut exact ce aveam sa fac la 40 de ani, cand voi decide sa inchei socotelile cu multinationala. Asa mi-am descoperit vocatia!“, explica designerul de sprancene.

Timp de trei ani, s-a perfectionat in arta corectiei de sprancene

Au urmat cursuri de perfectionare in paralel cu joburile, timp de trei ani: cursul de cosmetician, make-up artist cu Mirela Vescan, cursul de pensat profesional cu Darius Stanese, precum si cursul de Formator. Acum sase ani, dupa ce s-a simtit mai sigura pe ea, s-a hotarat sa lucreze la visul ei. Stia sa dea forma sprancenelor, sa machieze, sa faca tratamente, dar sa detina singura o afacere e cu totul altceva. Au fost scurte perioade, dupa cum este si normal, in care s-a indoit ca o sa-i reuseasca, in care isi spunea ca e imposibil sa lase in spate o cariera de 20 de ani pentru un viitor nesigur. Bineinteles, la acestea se mai adaugau si fricile legate de perceptia celorlalti: ce o sa zica familia, prietenii, cunostintele etc. „Am avut incredere ca o sa reusesc si am privit partea plina a paharului. Imi doream sa ofer serviciile la Make-up exact asa cum mi-ar fi placut mie sa fiu tratata, sa vorbesc cu clientele mele, sa le cunosc, sa stiu ce-si doresc ele in primul rand si sa le inlatur temerile“, zice Luminita.

Care sunt pilonii afacerii ei de succes: valori pe care le promoveaza

Tot Luminita este cea care mi-a explicat ca Make-up Cafe este un cabinet-studio dedicat chipului, asa ca nu exista coafor sau alte servicii care se gasesc in saloanele clasice. Clientele cabinetului Luminitei pun accent pe frumusetea naturala si vor sa fie la curent mereu cu tendintele in materie de beauty. „Ele stiu, cand vin la noi, exact ce vor primi si, mai ales, stiu exact ce sa ceara. Serviciile noastre sunt realizate de persoane calificate in meseria de cosmetician, dermopigmentist si make-up artist. De asemenea, ingrijirea si infrumusetarea se realizeaza cu produse minim invazive. Nu aplicam gene false, nu facem extensii de gene, pentru ca preferam laminarea genelor (care are un efect de curbare semipermanenta, dar si keratinizeaza si hidrateaza genele, ajutand la recuperarea lor, mai ales dupa aplicarea extensiilor de gene timp indelungat). Epilarea la noi in cabinet se face doar cu zahar si nu cu ceara traditionala, deoarece zaharul este un produs natural, antibacterian, si procedeul este steril, neexistand niciun risc de foliculita sau alte lucruri neplacute“, explica Luminita. Si tot ea adauga: „Tratamentele faciale sunt realizate de catre colega mea Alina Georgiana Popa si lucram cu produse atent selectionate, avand la baza peelinguri naturale extrase din acizi de fructe. Nu mai folosim vapozonul, acel dispozitiv cosmetic folosit in trecut la extractii, din cauza caruia ramaneau urme pe fata. Nu in ultimul rand, respectam cu strictete toate normele de igiena impuse in domeniul acestei industrii. Toti pasii tratamentelor sunt prezentati pe site-ul Make-up Cafe si tot ce promitem se intampla in cabinet cu sfintenie“.

O nevoie transformata in pasiune si business de succes

Legat de sprancene, Luminita povesteste ca, inainte sa aiba propria afacere, cauta mereu profesionisti care sa se ocupe de look-ul ei. Isi dorea ca sprancenele ei sa para bogate, usor arcuite, dar mai ales naturale. Insa niciodata nu era multumita, asa ca s-a apucat de design de sprancene, mai exact de corectia si recuperarea firelor naturale. „Recomand procedura de microblading, o tehnica avansata de machiaj semipermanent prin care se pot trasa fire identice ca forma, curbura si culoare celor din sprancene, in completarea plantatiei naturale. Se face in cazul sprancenelor care din diferite motive (pensat indelungat, incorect, goluri fiziologice in spranceana) sunt foarte rare. Mai intai cautam sa vedem, in cadrul procedurilor de corectie, care dureaza pana la un an, daca mai cresc fire in zonele goale din sprancene si dupa ce am avut rabdare sa recuperam tot ce se poate din plantatia naturala, recomand, daca este cazul, microblandingul“, precizeaza Luminita.

Luminita face si cursuri de automachiaj pentru femeile care nu au timp sa ajunga la salon. Mai exact, le invata pe femei cum sa isi faca un make-up rapid de birou, in doar 10 minute, care sa fie si rezistent, dar si sa ascunda micile defecte. La acest curs, ea le recomanda clientelor produse de care au nevoie ca sa isi usureze ritualul de infrumusetare si sa arate cat mai bine.

Planuri pentru viitor

Si, pentru ca isi doreste sa dea mai departe lucrurile pe care le-a invatat, Luminita si-a propus sa dezvolte un nou proiect. „Se numeste Eyebrows Institute si este o scoala profesionala de design sprancene, adresata atat cosmeticienelor din intreaga tara, cat si persoanelor care doresc o reconversie profesionala (asa cum am facut si eu acum sase ani), proiect pe care speram sa il lansam la inceputul anului viitor. De asemenea, in cadrul acestei scoli, oferim si consultanta celor care isi doresc sfaturi si ghidaj pentru start-up“, afirma ea.

Pentru ce lucruri este recunoscatoare

Am intrebat-o pe Luminita care sunt lucrurile cu care se mandreste de cand a luat-o de la capat pe plan profesional. Mi-a marturisit ca, pe langa ca se simte recunoscatoare pentru sprijinul familiei sale, este tare bucuroasa de evolutia colegei ei de la Make-up Cafe, Alina Georgiana Popa. La fel ca si Luminita, Alina lucra in alt domeniu de activitate, s-a decis sa incerce altceva si s-a axat pe tratamentele de infrumusetare. Oricand ajungi pe mainile ei, Alina iti povesteste ce mai e nou in domeniu, la ce seminarii s-a inscris si e ca un ceas elvetian cand vine vorba de aplicarea mastilor, timpul in care acestea trebuie sa actioneze si lista poate continua. „Am fost norocoasa sa intalnesc asa un om minunat si sa il am in echipa mea. Pe aceasta cale, vreau sa-i multumesc Alinei si sa o felicit pentru ambitia ei. De asemenea, sunt foarte bucuroasa ca am descoperit Branko Babic International Microblading Academy, scoala care lanseaza cei mai talentati si mai bine platiti microblading artisti din lume, pe care eu am absolvit-o acum doi ani. De curand, am urmat si un curs de specializare cu Anamaria Oprea – Master International Phibrows pentru Spania si America de Sud. Anul trecut a fost declarata cel mai bun Phibrows Microblading Artist din lume si, da, sunt foarte incantata ca am avut sansa sa particip la acest curs de specializare cu ea“, spune Luminita Ivanici.

In loc de incheiere…

… am ajuns la concluzia ca sa pui bazele unei afaceri nu este un lucru imposibil, desi implica foarte multa munca. Important e, dupa cum spune Luminita Ivanici, sa existe un vis, o pasiune, un punct de plecare. „Pentru cei interesati de domeniul meu de interes, procedeul e simplu. Trebuie sa sune la Make-up Cafe, sa faca o programare pentru consultanta si de acolo incepe totul“, incheie ea.

Daca ti-a placut acest articol, te poate interesa si textul despre Larisa Barbu, fiica lui Nea Marin: povesti despre scoala de dans si colaborarea cu Andra.

Foto: Alex Galmeanu

Comentarii