Cum a fost prima zi petrecuta la filmarile de la Vocea Romaniei

1468
filmarile de la Vocea Romaniei

Doar vocea conteaza – da, chiar cred acest lucru dupa prima zi petrecuta la filmarile de la Vocea Romaniei si ma bucur ca muzica ii aduna laolalta pe cei mai talentati, din toate zonele tarii. Dincolo de aspectul fizic, de locul in societate, de situatia materiala, vocea este cea invingatoare si eu sunt onorata ca am sansa de a lucra cu oameni atat de frumosi si dedicati unui tel aparte: de a celebra notele muzicale in toata complexitatea lor.

Sa nu credeti ca o experienta de acest gen nu m-a scos din zona de confort. Bineinteles ca am fost si emotionata, este si normal!, mai ales ca e vorba de un show de divertisment atat de iubit la noi in tara, dar totodata sunt obisnuita sa ma dedic (aproape) cu totul cand sunt implicata intr-un proiect nou. M-a ajutat mult experienta avuta la Vocea Romaniei Junior, dar miza e mult mai mare in acest caz 😊, la propriu si la figurat.

#vocearomaniei #irinarimes ❤ @irinarimes @andra @smiley_omul @tudorchirila

A post shared by ☆irina's fan☆ (@irinarimes.fan_page) on

Emotii, dar si concurenta pe fata la filmarile de la Vocea Romaniei

Intr-un decor nou, cu scaune noi si foarte multe elemente high-tech, mi-am ocupat locul in aceasta saptamana la filmarile de la Vocea Romaniei, show-ul de divertisment care va putea fi urmarit pe micile ecrane din toamna, pe Pro TV, si am ascultat primele voci din sezonul cu numarul opt. Ce m-a impresionat? In afara de colegii mei de platou, care par la fel de hotarati ca mine sa aiba cele mai bune voci in echipa, mi s-a parut fantastica efervescenta si bucuria concurentilor, care au dat tot ce au avut mai bun pe scena.

Marea victorie a zilei

Daca ar fi sa ma rezum doar la o concluzie, pot spune doar ca prima zi la Vocea Romaniei a fost intensa pentru mine, dupa cum le-am povestit si celor de la Pro TV. Inca sunt prinsa in vraja acestor auditii: cata adrenalina, cat suspans inainte de intoarcerea scaunelor! De asemenea, am ras foarte mult, cred ca va veti distra cand veti urmari auditiile pe nevazute.

#VoceaRomaniei 🔜🔜 Andra si Irina Rimes sunt noile antrenoare 😍

A post shared by FanPage Andra ⚡️ (@theandrafanofficial) on

Au fost multe momente in care noi, antrenorii, ne-am intrecut in replici ca sa castigam simpatia concurentilor si a iesit ceva savuros. Desi eram pentru prima oara pe scaunele de antrenori, eu si Irina le-am facut fata baietilor. Si, ca sa va dau putin din casa, trebuie sa va impartasesc un lucru de care sunt tare mandra: am avut satisfactia de a fi aleasa de o tanara cu o voce senzationala cand toti patru ne-am intors pentru ea.

Impresiile celorlalti antrenori despre filmarile de la Vocea Romaniei

Tudor: „Prima zi de filmari a fost foarte buna din punct de vedere al energiei si mai ales al felului in care am functionat noi, antrenorii, impreuna. Am fost surprins sa am sentimentul ca parca ne cunoastem de zece ani. Sigur, ne si cunoastem unii cu altii, dar nu ma asteptam sa functionam atat de bine, ca si cum ne-am sti de mult mai mult timp, iar asta mi s-a parut un lucru foarte bun. Ne-am si distrat, inca un aspect foarte important atunci cand esti in scaunul de antrenor, si in acelasi timp am primit deja fiecare in echipele noastre concurenti buni, ceea ce inseamna ca e de asteptat ca blind-urile urmatoare sa creasca in energie si in calitate, in intensitatea sau densitatea vocilor pe metru patrat”.

Irina: ”Este o experienta inedita, probabil nu voi uita niciodata prima zi la Vocea Romaniei, asa cum nu am uitat primul sarut sau prima zi de scoala. Trebuie sa ai abilitatea de a simti potentialul unui concurent si de a gandi in perspectiva. Este o calatorie promitatoare si plina de provocari, careia imi place la nebunie sa-i fac fata alaturi de trei oameni minunati ai muzicii romanesti. In prima zi de filmari am castigat doua voci extraordinare, de care sunt mandra, si sper ca cel care va castiga sezonul 8 sa faca parte din echipa mea.”

Smiley: ”A fost o zi inedita. Desi ne cunoastem intre noi, in formula de antrenori practic abia am facut cunostinta. Am cel putin aceleasi asteptari ca si in celelalte sezoane, de la noi, antrenorii, si de la concurenti. Am descoperit deja niste voci foarte bune, o sa avem treaba multa.”

Filmarile continua, asa ca de abia astept sa va mai povestesc patanii din culise, dar si sa imi completez echipa cu cele mai bune voci ale Romaniei. Pana atunci insa, nu uitati ca puteti sa castigati invitatii in public la Vocea Romaniei, iar mai multe detalii gasiti in acest articol.

Fie ca cea mai buna voce sa castige!

Cu drag,

Andra

Foto: Pro TV/Instagram

Comentarii