Exercitii pentru picioare subtiri si tonifiate ca de manechin

618
Executa aceste exercitii pentru picioare subtiri de patru ori pe saptamana

Stiai ca, dintre toate partile corpului, picioarele sunt cel mai greu de sculptat? Patratelele abdomenului se contureaza mai repede decat se modeleaza picioarele, insa nu este imposibil. Cu aceste exercitii pentru picioare subtiri si cu multa rabdare, poti avea rezultatele dorite.

Sunt o multime de exercitii pentru picioare subtiri, pe care le poti face la sala, dar si acasa. Trebuie ca, pe langa antrenamente fizice, sa urmezi si o dieta potrivita organismului tau. Miscarea iti tonifiaza corpul, te ajuta sa castigi masa musculara, dar este necesara si adoptarea unui regim alimentar.

Am aflat de pe fiisportiv.ro ca, genetic, femeile au musculatura picioarelor mai puternica decat a barbatilor. Prin urmare, noi trebuie sa solicitam intreg potentialul fizic ca sa ne indeplinim obiectivul. Executand genuflexiuni, fandari si extensii, poti intari si remodela musculatura picioarelor. Nu trebuie sa lucrezi zilnic, insa ar fi bine sa faci sport cel putin de trei ori pe saptamana. Cu rabdare si perseverenta, kilogramele in plus vor disparea, iar picioarele si gleznele tale se vor subtia. Acestea vor fi mai bine definite si cu muschi tonifiati.

Exercitii pentru picioare subtiri – cum se executa

Inainte sa incepi programul de sport, romedic.ro sfatuieste sa nu treci peste incalzire. Este foarte importanta daca vrei sa executi corect si eficient exercitiile pentru picioare, coapse si gambe de invidiat.

Incalzire. Mergi pe loc sau plimba-te intre cinci si zece minute. Poti face stretching, exercitii de intindere a muschilor, pana la zece minute. De asemenea, la incalzire poti sa sari coarda cel putin cinci minute. Un alt fel de incalzire este si alergatul pe loc sau cu ridicarea picioarelor la piept ori in spate, cinci minute.

Exercitiu pentru coapse. Intinde-te pe spate, indoaie genunchii si sprijina talpile pe sol. Pune o perna tare intre genunchi si strange-o, incordand coapsele. Tine perna stransa cinci secunde, apoi relaxeaza corpul. Reia acest exercitiu pana la cinsprezece ori.

Exercitiu pentru gambe. Te asezi in sezut, pe o saltea, cu picioarele lipite si intinse. Te apleci usor spre inainte, pana atingi cu palmele varfurile picioarelor. Ramai in aceasta pozitie aproximativ cincisprezece secunde, dupa care reiei exercitiul de doua-trei ori.

Exercitiu pentru picioare. Te intinzi pe spate si te sprijini pe antebrate. Ridici putin piciorul drept si faci cercuri imaginare. Exerseaza si cu celalalt picior.

Genuflexiuni pentru picioare subtiri. Acest exercitiu iti lucreaza toate grupele de muschi inferioare: coapse, gambe, fese, dar si abdomen. Stai drept, cu picioarele usor departate si cu mainile pe fese sau cu gantere usoare pe umeri. Te apleci usor si indoi genunchii, ca si cum te-ai aseza pe un scaun. Tii muschii fesieri incordati si te apleci usor in jos, cat de mult poti. Revii in pozitie initiala, lent, si reiei miscarea. Sunt necesare cel putin trei seturi a cate opt miscari.

Obisnuieste-te sa faci miscare de trei-patru ori pe saptamana si urmeaza si un regim de slabire – Dieta daneza pregateste corpul de plaja in timp record!

Foto: Guliver

Comentarii