Coafuri de zi si de seara pentru Craciun si Revelion. Iti spunem pe pasi cum sa ti le faci singura!

386
Coafuri de zi si de seara

Stim ca ai multe in plan zilele acestea, asa ca iti venim in ajutor cu cateva coafuri de zi si de seara care par sofisticate, dar care, de fapt, sunt foarte usor de facut. In plus, vei atrage toate privirile la petrecerile de sfarsit de an.

Zilele trecute, am dat o fuga pana la salonul GETT’S, din Capitala, cel situat langa Hotel Radisson, unde am discutat cu hairstylistul Andreea Ciurea despre ce se mai poarta, despre cum ne-a putea aranja parul in timp record si ce greseli sa evitam cand ne pregatim de o petrecere.

Le-am avut alaturi de mine pe Alina Georgiana Popa si Irina Diana Buceceanu, care au acceptat sa fie modele, si pe un prieten drag, Adrian Serghie, care s-a ocupat de partea foto/video.

M-as fi asteptat ca procesul de coafare sa dureze mai multe ore, dar, spre surprinderea mea, fetele au fost gata in mai putin de doua ore. Asta desi am tot oprit-o pe Andreea Ciurea pentru a face poze, pentru a surprinde diverse cadre, dar si pentru a pune tot felul de intrebari.

Coafuri de zi si de seara pentru Craciun si Revelion: bucle lejere si impletitura

Prima care a testat aceste coafuri de zi si de seara a fost Alina. Ea are parul lung, drept, saten, cu suvite rosii. Ii plac buclele, asa ca hairstylistul ne-a recomandat o coafura cu bucle lejere, cu mult volum, si impletitura pe o parte. Ca sa ii confere un aer mai de sarbatoare, Andreea Ciurea nu a facut spicul clasic lateral, ci o impletitura frantuzeasca inversata. Suna complicat, dar e chiar simplu: se procedeaza ca in cazul impletiturii clasice din trei parti, doar ca suvitele nu se incruciseaza una deasupra celeilalte, ci invers, pe dedesubt.

Mai intai, parul a fost impartit in doua parti. Pe o parte au fost facute bucle cu ondulatorul. Tu le poti face si cu bigudiuri, din perie sau cand te usuci cu difuzorul, in functie de tipul tau de par si de efectul pe care vrei sa-l obtii. In partea laterala, impletesti parul pana la spate, apoi il fixezi cu un elastic si doua agrafe sub bucle, astfel incat sa le maschezi. Aceasta este o coafura perfecta pe timp de zi, dar si de seara. Daca vrei sa o faci si mai eleganta, poti strange buclele intr-un coc lejer si sa adaugi un accesoriu care sa completeze tinuta.

Coc elegant pentru petrecerile de seara

Andreea Ciurea mi-a povestit ca, in ceea ce priveste tendintele de coafuri de zi si de seara pentru Craciun si Revelion, nu se mai poarta cocurile finisate sau coafurile care par intens studiate. In schimb, se pune mai mult accent pe naturalete, pe impletituri reinventate si cat mai cool, pe culori puternice, care ies usor in evidenta. Propunerea ei pentru un coc de seara elegant, usor de facut, in timp record, a fost pusa in practica pe cel de-al doilea model.

Dupa ce i-a facut bucle Dianei, care are par blond, mediu, hairstylistul i-a facut carare pe partea dorita si apoi a impartit partea din spate in doua. Celei de sus i-a conferit volum, iar buclele de jos le-a fixat cu agrafe. Te poate ajuta sa ai o oglinda in fata si una in spate cand iti prinzi buclele, ca sa vezi cum sa ascunzi agrafele si sa fixezi parul in functie de cat de mare vrei sa fie cocul.

Poti lasa suvite scurte sa cada, nu e nevoie sa il prinzi pe tot. Dupa ce ai dat aranjat toate buclele, fixezi suvitele de sus deasupra si… cam asta e tot. Bineinteles, poti sa folosesti fixativ, dar in cantitati moderate.

Incearca sa nu iti incarci parul cu prea multe accesorii, sa il hidratezi inainte de a-l aranja, ca sa aiba stralucire, si mizeaza pe coafuri cat mai lejere, care sa iti puna in valoare frumusetea naturala.

Daca iti plac aceste coafuri de zi si de seara pentru Craciun si Revelion, ti-am pregatit si un scurt video pe pagina de Facebook AndraOnline pentru a vedea cum a decurs sedinta de styling. De asemenea, iti aratam si alte coafuri care subtiaza fata si care ascund urechile. Trend Alert de la vedete!

Comentarii