Cea mai depresiva zi din an – Blue Monday. Solutii ca sa nu te afecteze

107
Cea mai depresiva zi din an

Astazi, in cea mai depresiva zi din an, este celebrata, la nivel international, ziua imbratisarilor. Daca simti ca lunea aceasta va fi una grea si lunga, ai aflat deja remediul ca sa scapi de momentele apasatoare, poate chiar depresive.

Oricat de intunecata poate fi cea mai depresiva zi din an, tine-ti aproape familia si prietenii si nu uita sa ii imbratisezi! Standard.co.uk scrie ca Blue Monday nu pica mereu in aceeasi zi. Spre exemplu, in anul 2014, cea mai depresiva zi a anului a fost 20 ianuarie, in 2015, pe 19 ianuarie, iar in anul 2016, Blue Monday a fost stabilita pe 18 ianuarie. Aparent, nu exista o regula pentru a stii cand vine aceasta zi „albastra“ de luni.

De fapt, Blue Monday este a treia zi de luni din ianuarie. Cum s-a ajuns la acest algoritm? Pentru inceput, s-au luat in calcul zilele trecute de la Craciun, cele de la intocmirea si/sau nerespectarea listei cu rezolutii, dar si perioadele de cand incepi sa realizezi ca ai acumulat datorii in acest an. Sunt mai multi factori luati in considerare pentru stabilirea acestei zile. Bineinteles, si vremea intra in ecuatie, iar daca ne gandim la cum a fost in ultimele zile la noi, Blue Monday vine intr-un moment potrivit.

Sfatul nostru este sa nu lasi pesimismul si tristetea sa-ti strice planurile pe toata saptamana! Nu conteaza ca e luni, iar cand te-ai trezit era ceata si frig! Evita buletinele de stiri la prima ora a diminetii si nu te lasa influentata de factorii care aduc stres si te intristeaza.

Stabileste-ti prioritatile si incearca sa lupti contra curentului! Fii tu optimist, daca ceilalti prefera sa fie tristi! Fii tu zambitor si energic, cand ceilalti se complac cu rolul de apatici si depresivi!

Cea mai depresiva zi din an 2019 – Cand a aparut Blue Monday

Initial, formula de calcul pentru aceasta zi a fost inventata de Cliff Arnall, un psiholog-consultant pe probleme de fericire. Arnall a gandit aceasta ecuatie pentru una dintre reclamele unei companii de turism. Acest lucru se intampla pe 24 ianuarie 2005. De atunci, fenomenul a luat amploare, cu toate ca formula de calcul nu are temei stiintific. Cercetatorii au incercat sa gaseasca dovezi care sa justifice de ce cade cea mai depresiva zi din an intr-o luni si de ce in ianuarie.

Nu au gasit nimic. Asa ca s-a incercat eliminarea lui Blue Monday de pe lista cu „zile festive“. Insusi Cliff Arnall a cerut publicatiilor sa nu mai tipareasca sau sa editeze niciun cuvant despre aceasta zi. Compania de turism a contribuit si ea la scoaterea de pe piata a acestui „produs“ prin campania #StopBlueMonday. In zadar!

Solutii sa nu te afecteze cea mai depresiva zi din an 2019

Ca sa treci cu bine de aceasta zi, nu uita sa faci miscare, sa mananci, sa te hidratezi, sa te imbraci cu hainele preferate, sa iti aranjezi parul, sa ai grija de tine. Vorbeste cu familia la telefon, suna-ti prietenii, fa lucruri care nu te lasa sa te izolezi de lume. Planifica o calatorie, incepe sa tii o dieta sanatoasa, care te va scapa de kilogramele in plus. De asemenea, poti merge la cinema cu prietenii sau persoana iubita.

Citeste si articolul despre culori care nu se potrivesc: 8 combinatii care iti ruineaza outfitul.

Foto: Guliver

Comentarii