Ce greseli NU se iarta in cuplu: semnele unei relatii fara viitor

607
Ce greseli NU se iarta in cuplu

Iertarea este un gest frumos si reprezinta o baza solida in legaturile sentimentale, insa ar trebui sa aiba limitele ei. Orice femeie trebuie sa stie ce greseli nu se iarta in cuplu astfel incat sa puna punct atunci cand este cazul si sa mearga mai departe.

Nu iti compromite propriile principii de dragul unui barbat pentru care nu merita sa te sacrifici. Mai tarziu s-ar putea sa regreti fiindca i-ai tot acordat sanse atunci cand trebuia sa iti cauti fericirea in alta parte. Cu siguranta ai invatat lectii pretioase din trecutul tau sentimental, insa uneori iubirea sau obisnuinta ne fac sa toleram mai multe lucruri decat ar trebui.

Ce greseli NU se iarta in cuplu

Citeste in continuare ce greseli nu se iarta in cuplu, potrivit madamenoire.com. Poate ca pana acum le-ai trecut cu vederea, insa ar trebui sa te gandesti mai bine la ceea ce vei face pe viitor.

A doua infidelitate

Prima infidelitate in cuplu reprezinta un subiect controversat, asa ca nu il vom dezbate acum. Insa lucrurile devin destul de clare la a doua infidelitate, nu-i asa? Daca l-ai iertat prima oara pe partenerul tau si el a continuat greseala, atunci inseamna ca nici macar nu s-a gandit prea bine la actiunea lui. Nu se va schimba nici daca il ierti a doua oara, nici a treia…

Violenta fizica

Comportamentul violent al unui barbat nu ar trebui tolerat. Este periculos sa stai langa un partener care are frecvent iesiri de acest gen. Cu siguranta nu este barbatul cu care ar trebui sa te casatoresti si, cu atat mai putin, cel care ar trebui sa devina tatal copiilor tai.

Lipsa de respect

Ce greseli nu se iarta in cuplu? Categoric nu ar trebui sa treci cu vederea lipsa de respect a partenerului tau. In plus, una este sa te jigneasca atunci cand sunteti singuri si alta este sa faca acest lucru atunci cand mai sunt si alte persoane de fata. Meriti mai mult decat un barbat care te injoseasca mereu si care sa te faca sa iti pierzi stima de sine.

Teama de angajament

Daca amandoi va doriti sa pastrati legatura departe de ochii lumii, atunci nu este nicio problema. Insa, daca tu ai sentimente puternice, iar el iti tot cere sa pastrati relatia secreta, atunci ar trebui sa fugi de acest barbat. Te va face sa suferi mai devreme ori mai tarziu.

Criticile legate de aspectul fizic

Legat de ce greseli nu se iarta in cuplu, o femeie ar trebui sa stie ca un barbat care ii critica frecvent aspectul fizic nu merita sa fie langa ea. In plus, daca mai face si comparatii cu alte femei din jur, atunci este clar de la inceput ca te afli in locul gresit.

Minciuni in repetate randuri

Oricine mai spune din cand in cand cate o minciuna, fie din dorinta de a face o surpriza, fie din dorinta de a evita o cearta ce ar putea sa porneasca de la un motiv neintemeiat. Dar chiar si minciunile mici, ce par nevinovate la prima vedere, ar trebui sa te puna pe ganduri in ceea ce priveste onestitatea barbatului pe care il ai langa tine. Oare merita sa dezvolti o relatie cu el? Oare poti sa ai incredere in el?

Egoismul din dormitor

Nu ar trebui sa treci cu vederea egoismul de care da dovada partenerul tau in pat, cu atat mai putin daca nu da semne ca ar vrea sa se schimbe. Nu poti sa faci doar tu compromisuri, ci ar trebui sa fie si el dispus sa faca pentru tine.

Citeste si ce reactii pot sa apara cand incepi o noua relatie dupa despartire.

Foto: Guliver

Comentarii