Interviu cu castigatoarea Vocea Romaniei Junior: ”Andra m-a invatat tot ce stiu”

9185
castigatoarea Vocea Romaniei Junior

Puterea, ambitia si perseverenta sunt doar cateva dintre lectiile pe care Maya, castigatoarea Vocea Romaniei Junior 2018, de la Pro TV, le-a invatat de la Andra, antrenorul ei. Am stat de vorba cu ea si am aflat ca povestea noastra de succes o scriem singuri, mai ales daca avem parte si de ajutorul celor din jur.

Maya Ciosa, o tanara talentata de 14 ani, din Brasov, a fost cea care pus mana pe marele trofeu al celei de-a doua editii a emisiunii Vocea Romaniei Junior. Emotiile, optimismul si prezenta scenica sunt doar cateva dintre aspectele la care a avut de lucru pe parcursul competitiei. Si spune ca nu se opreste aici. Show-ul a fost doar inceputul drumului, un drum pe care l-a inceput frumos alaturi de Andra, antrenorul ei.

Vocea Romaniei Junior a fost prima experienta de genul acesta pentru tine?

Nu a fost primul concurs la care am participat. Eu am fost si in primul an la Vocea Romaniei Junior, dar nu am intors scaunele juratilor. Asa ca am venit increzatoare in anul urmator si am sperat ca o sa ajung undeva mai departe. Si chiar asa a si fost…

Cum ti s-a parut calatoria de la Vocea Romaniei Junior, de la preselectii pana cand trofeul a ajuns sa fie al tau ?

Am simtit diferite emotii inca de la inceputul celui de-al doilea sezon. Am zis ca, spre deosebire de editia precedenta, cand mi s-au inchis portile, acum trebuie sa fac ceva ca sa nu ma opresc aici. De aceasta data emotiile m-au facut sa merg mai departe. Mi-am luat inima in dinti si am zis ca dau tot ceea ce pot. Inca de la preselectii, mi-am dorit sa merg la Andra in echipa. Asa ca m-am hotarat sa incerc sa ajung in echipa ei. Iar dorinta chiar a devenit realitate, chiar daca a necesitat multa munca. Nu am crezut ca o sa fie atat de greu. Dar prin munca am obtinut rezultate foarte bune si de abia acum am inteles in adevaratul sens al cuvantului ce inseamna sa muncesti pentru ceea ce iti doresti.

Castigatoarea Vocea Romaniei Junior: ,,In finala am plecat cu gandul ca trebuie sa castig”

Ne poti spune cum a fost Andra ca antrenor?

Cred ca Andra a fost cea mai potrivita pentru mine. Ea m-a facut sa inteleg ca trebuie sa dau tot ce am mai bun din mine ca sa ajung unde imi doresc. Etapa confruntarilor a fost una dintre cele mai grele, iar asta deoarece am avut doua rivale foarte bune si nu am crezut nicio clipa ca Andra ma va alege pe mine. La momentul acela, eram foarte neincrezatoare, dar ulterior am capatat incredere in fortele proprii. Iar mai tarziu, in semifinala, deja nu ma mai gandeam la nimic. In mintea mea, imi repetam doar sa fac bine si sa iasa lucrurile asa cum imi doream eu. Nici nu mai conta daca treceam sau nu mai departe. Cand mi-am auzit numele, eram deja in al noulea cer. Iar pentru finala, am plecat cu gandul ca trebuie sa castig. Am vazut cat efort depun Andra si echipa ei pentru mine si mi-am propus sa fac astfel incat lucrurile sa fie de partea mea. Numai la Andra ma gandeam cand am auzit ca sunt castigatoarea Vocea Romaniei Junior. Eu sper ca am facut-o fericita si imi doresc ca si pe viitor sa fie mandra de mine. Andra merita!

Care sunt lucrurile pe care le-ai invatat in urma experientei Vocea Romaniei Junior?

Cea mai importanta lectie din toata experienta a fost ca trebuie sa lupti chiar si atunci cand portile ti se inchid. Andra mi-a spus de la inceput ca a vazut in mine un potential castigator si ca trebuie sa lupt ca sa ajung unde imi doresc. Cel mai important este ca am ajuns pana aici si ca am reusit sa o fac mandra de mine. Iar toate acestea se obtin daca ai ambitie si daca muncesti.

Castigatoarea Vocea Romaniei Junior: ,,Vreau sa-mi cladesc o cariera in muzica”

Vrei sa mai colaborezi pe viitor cu Andra?

Imi doresc foarte mult. Andra mi-a spus ca povestea nu se termina aici, chiar daca ajung castigatoarea Vocea Romaniei Junior sau nu. Noi o sa tinem legatura in continuare. Ea este cea mai draga persoana si m-a invatat tot ce stiu. Ei ii datorez totul.

Ce calitati admiri la Andra ca om?

Ea este o persoana copilaroasa si foarte pozitiva. Mereu glumeste si ii face si pe cei din jur sa se simta bine. Iar acest aspect face munca si mai distractiva. Andra este o persoana muncitoare, iar asta mi-a dat si mie imboldul de a lupta si de a merge mai departe. De asemenea, este si foarte ambitioasa si obtine ceea ce isi propune. Pe langa munca depusa pentru vocea mea, am avut mari probleme cu increderea, cu prezenta scenica si cu mimica. Ceilalti concurenti aveau aceste trei calitati, iar eu simteam ca o sa pierd tocmai ca nu excelez la capitolele enumerate. Iar Andra m-a ajutat cat de mult a putut si m-a facut sa inteleg ca un artist trebuie sa aiba toate cele patru calitati. Datorita ei am ajuns sa fiu mai dezinvolta pe scena si pentru asta ii multumesc foarte mult. Si de acum incolo sper sa ma invete cat mai multe lucruri.

Vrei sa urmezi o cariera in muzica?

Imi doream si inainte sa-mi cladesc o cariera in muzica, dar acum dupa premiul de la Vocea Romaniei Junior, dorinta este si mai mare. Nu pot sa ma opresc aici. Imi place sa cred ca emisiunea a fost de fapt o rampa de lansare si ca de acum o sa merg pe drumul acesta. Imi doresc sa lansez compozitiile mele si sa inregistrez cat mai multe piese. Vreau ca lumea sa vada ca a fost buna alegerea castigatorului.

Castigatoarea Vocea Romaniei Junior: ,,Tata este cel mai mare sustinator al meu”

Ai avut parte de sustinerea familiei pe parcursul emisiunii?

Familia m-a sustinut cel mai mult in tot acest timp, in special tatal meu. El este si cel mai mare sustinator al meu. M-a ajutat si cu cele mai mici lucruri de care aveam nevoie, m-a incurajat si a fost alaturi in fiecare secunda a concursului. De acum vreau sa fac si eu acelasi lucru pentru el. Fara el nu as fi putut sa ajung castigatoarea Vocea Romaniei Junior.

Te-ai gandit deja ce vrei sa faci cu marele premiu?

Cu siguranta o sa-i investesc in carierea mea in domeniul muzical. Imi doresc sa imi cumpar mai multe instrumente, sa imi fac un studio de inregistrari si sa lansez piese care sa placa publicului.

Daca ti-a placut interviul cu Maya, castigatoarea de la ,,Vocea Romaniei Junior”, poti sa mai citesti si articolul cu Iulia Vantur care ne povesteste despre lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru ea.

FOTO: Pro TV

Comentarii