Ce te va intreba copilul dupa ce divortezi de parintele lui

8 February 2017 // Categoria:

Orice copil va intreba foarte multe lucruri atunci cand parintii lui il anunta ca vor divorta. Sau, daca nu isi da seama pe moment ce se intampla, toate schimbarile care urmeaza in viata lui vor da nastere multor prilejuri in care el va intreba si cineva va trebui sa ii raspunde.

Iata care sunt cele mai frecvente intrebari pe care le pun copiii si care ar fi cele mai bune raspunsuri pe care le poti pregati:

“Ce este divortul?” Desi nu mai este ceva iesit din comun in zilele noastre, copiii vor intreba asta destul de des. Fiindca e o mare diferenta intre a fi auzit de divort de la alti colegi sau de prin filme si a-l experimenta chiar in familia lui. Ii poti explica despre divort ca este atunci cand mama si tata nu mai locuiesc impreuna. Ca e ceva legat de relatia dintre ei doi, nu de relatia dintre copil si fiecare parinte in parte. Asigura-l de iubirea voastra continua si incearca sa afli ce stie copilul deja despre subiect, cum e la alti colegi in familie, ce alte intrebari mai are la care sa raspunzi.

“De ce divortati?” Cand va intreba asta, e important sa evitati sa dati vina unul pe altul. Nu intra in detalii, il vor obosi si incarca pe copil fara rost. Poti spune ceva de genul ca mami si tati se certau foarte des in ultima vreme si nu le mai place treaba asta. Nu spune niciodata ca nu va mai iubiti, fiindca ar putea crede copilul ca iubirea se poate termina si in relatia ta cu el.

“Mi-e dor de mama!” Sau de tata. Evident, vor fi situatii in care copilul este cu unul dintre parinti si i se face dor de celalalt. Intai ii certifici sentimentele, il asiguri ca e perfect legitim ceea ce simte si il intelegi. Apoi, ii poti explica despre timpul de vizita al fiecaruia, poate ii povestesti despre avantajele de a avea parinti divortati: poate va avea doua camere ale lui, doua locuri de joaca etc.

“Eu unde o sa dorm?” Acestea sunt detalii de care copilul are nevoie pentru a se simti in siguranta. E bine ca acestea sa fie stabilite de comun acord inainte de a fi discutate cu copilul. Atunci cand ii spui copilului ca planul de vizitare e asta, va dormi acolo la mama si acolo la tata, e parca ai avea un plan bine pus la punct. Iar planurile concrete ne fac pe toti sa ne simtim in siguranta, ceea ce ne dorim mai ales cand e vorba de copilul nostru.

“Cine va avea grija de tati?” Copiii isi pun problema adesea, cine ii va da de mancare tatalui. Cine o va conduce la serviciu pe mama. Sunt intrebari normale, care apar firesc. De fapt, copilul are nevoie de asigurari ca cei pe care el ii iubeste vor fi bine dupa toate aceste schimbari. E bine sa i se spuna ca tata se va descurca si ca, desi lui tati ii va fi dor de el, nu va fi trist, fiindca se vor vedea des.

Lasa adresa de email aici si afla primul ce noutati mai pregateste Andra!
ULTIMELE ARTICOLE

Pe Facebook

Reclama
ANDRA pe Instagram
LOAD MORE