Andra: “Când dăruiești un zâmbet, ești o bucurie pentru ceilalți!”

40

Un zâmbet cât o primăvara, pentru voi, dragii mei. Când florăriile devin neîncăpătoare la colțul străzilor, iar fetițele merg spre școală cu multe mărțișoare în piept, cel mai cool accesoriu al primăverii, eu, recunosc, simt că începe un nou an.

Suntem în primele săptămâni după AIEVEA și înca nu-mi vine să cred că a fost… aievea! Știu că muzica unește, bucură și dă energie. Dar până nu trăiești o astfel de experiență, nu înțelegi cu adevărat puterea ei. Mai mult de o sută de oameni m-au ajutat să pun în scenă proiectul meu de suflet și mii de oameni au trăit alături de mine “Weekendul Andra”. Sunt recunoscătoare pentru tot sprijinul pe care mi l-au dat cei cu care am lucrat, invitații mei și pentru deschiderea publicului. Toate experiențele pozitive de acest fel îmi aduc aminte ce important este să dăruiești la rândul tău, creând astfel un circuit al binelui în univers, un cerc vicios din care mă bucur să fac parte. La AIEVEA, nimic nu a unit mai mult oamenii decât zâmbetul. Când mă uitam în sală, de la primul rând până în spate, cât reușeam să disting, vedeam mii de zâmbete și asta mă încărca enorm cu energie.

Tocmai de aceea, aș vrea să vă reamintesc de faptul că în perioada octombrie – decembrie 2017, odată cu derularea Programului Zâmbete Colgate, realizat cu ajutorul Crucii Roșii România, am sprijinit consultații stomatologice gratuite în 20 de orașe mici din 10 județe ale României. Acțiunile vor continua din această primăvară, așa că zâmbetele nu se opresc aici. Am multă încredere în Programul Zâmbete Colgate și cred că acesta va reuși să îi pună pe gânduri pe părinți și îi va ajuta pe copii să-și dea seama de importanța unei rutine de îngrijire a dinților, care mai târziu trebuie să devină obișnuință. Puterea zâmbetului este atât de mare așa că merită să luptăm pentru ea și să le-o oferim copiilor de cât mai devreme cu putință. Pe lângă consultații, copiii au avut parte de lecții de igienă orală, oferite de voluntarii Crucii Roșii și desfășurate în prezența părinților, dar și de o zonă de joacă unde s-au întâlnit cu îndrăgitul= Doctor Măseluță. Poți afla mai multe despre programul de consultații stomatologice gratuite de pe Zambete Colgate și sper să ne întâlnim în una dintre școlile selectate cât mai curând.

Îți doresc o primăvara plină de iubire și nu uita că atunci când dăruiești un zâmbet, ești o bucurie pentru ceilalți!

ANDRA

Comentarii